ANTICORUPȚIE în Iran: ce pedeapsă a primit primul vicepreședinte al lui Ahmadinejad

ANTICORUPȚIE în Iran: ce pedeapsă a primit primul vicepreședinte al lui Ahmadinejad
Publicat: 22/01/2015, 08:37
Actualizat: 22/01/2015, 11:39

Numit după alegerea controversată a lui Ahmadinejad pentru un al doilea mandat în 2009, Rahimi este cel mai important oficial de la acea epocă recunoscut vinovat într-un proces pentru „corupție”, potrivit presei iraniene.

Rahimi, în vârstă de 66 de ani, va ispăși o pedeapsă de cinci ani și 91 de zile de închisoare și va plăti o amendă de zece miliarde de riali (aproape 314.000 de euro), o sentință definitivă, potrivit Irna.

Rahimi fusese deja condamnat la 15 ani de închisoare de către o altă instanță.

Fostul oficial de rang înalt a mai fost condamnat la restituirea a aproximativ 28,5 miliarde de riali unei părți neidentificate.

Rahimi, implicat, potrivit presei, în mai multe scandaluri de corupție, a fost interogat de justiție, după care a fost eliberat provizoriu, în decembrie 2013.

Succesorul lui Mahmoud Ahmadinejad, Hassan Rohani, ales în iunie 2013, a făcut din lupta împotriva corupției una dintre prioritățile sale pentru relansarea economiei iraniene, aflate în criză.

Potrivit Transparency International, Iranul se află pe poziția a 136-a din 175 în clasamentul mondial al corupției pentru anul 2014.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Jocul lui Darwin: Cum a ajuns un fost gamer de 20 de ani unul dintre...
Palatul Kensington, anunț de ultimă oră despre Kate Middleton. Scenariul de care se temeau cu...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Patrizia şi Bianca, tinerele românce luate de ape în Italia, au fost găsite moarte. Cristian...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Anumiți angajați vor avea parte de mai multe zile de concedii în 2024: Noul proiect...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
După ani de limbaj diplomatic, Zelenski a erupt şi a lansat acuzaţii la adresa Chinei:...
NU LUAȚI SCOICILE de pe plajă! Ce PERICOL se ascunde în ele?
Românii care NU POT fi șoferi. E complet ilegal. Îți face dosar penal
Iunie, o lună de vis pentru aceste zodii. Dau lovitura și financiar, și profesional
Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Bunica Gherghina, cocoțată în cireș! Cum a reacționat nepoata sa când a văzut-o pe femeia...
Ana Baniciu, în lacrimi după ce s-a mutat în casă nouă: ”Plânsă toată”
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Moleculele care dau savoare ciocolatei ar putea avea efecte nedorite pentru sănătate
×